Casa Memorială Iuliu Maniu

    În casa memoriala Iulia Maniu din Șimleu Silvaniei s-a născut marele patriot, bărbat de stat și luptător intransigent pentru întregirea neamului și democrației

Iuliu Maniu s-a născut in 8 noiembrie 1873 la Șimleu Silvaniei și a decedat în 5 februarie 1953 la Sighetu Marmației. A fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928 – iunie 1930; iunie 1930 – octombrie 1930; octombrie 1932 – ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

    Iuliu Maniu și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat.

Adresa: Str. 1 Decembrie 1918, nr. 19, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Centrul National de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei
CIF: 45667
Strada Stefanus Bathory 1
CP: 455300 Șimleu Silvaniei (România)
Tel: +40 371 027 627

cniptsimleusilvaniei@gmail.com