Cercul de pictură Silvan Art

Cercul de pictură Silvan Art se ocupă de aproape 6 ani cu promovarea și descoperirea tinerelor talente de la toate instituțiile de învățământ din Șimleu Silvaniei.

Înființarea, organizarea și funcționarea Cercului de pictură de către Primăria și Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei a avut loc în anul 2012.

Cel ce avea să devină ulterior profesorul de pictură a sute de copii, Dumitru Costălaș – președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, sucursala Șimleu Silvaniei, a ajutat, alături de primarul orașului, domnul Septimiu Cătălin Țurcaș, la înființarea acestui Cerc.

Începând de la inaugurare, în luna aprilie a anului 2012, activitatea Silvan Art s-a remarcat prin organizarea de expoziții pe plan local, național și internațional, pe diferite teme propuse în programe, prin colaborarea cu alte organizații de profil, prin schimburi culturale: vernisaje, tabere de creație, promovarea artei și culturii pe fiecare zonă în parte.

Printre activitățile Cercului de pictură se numără deprinderea tehnicilor de pictură (acuarelă, ulei și pictură în sticlă) la elevii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, și participări la concursuri organizate de alte instituții cu care colaborează.

Obiectivul acestui Cerc de pictură este promovarea cât mai eficientă a tinerelor talente ale orașului Simleu Silvaniei.