Báthory Fest 2023, 30 iunie-2 iulie

Báthory Fest 2023 se reinventează. După cele cinci ediții inedite, cea de-a șasea va fi epică. Ultimul weekend din iunie va fi unul incendiar, și la propriu și la figurat. Regele a mutat ultima piesă și și-a ales bravii viteji care îi vor apăra cetatea. A sosit vremea victoriei, inamicul a fost îndepărtat, iar petrecerea învingătorilor va dura 3 zile și 3 nopți. Menestreii iscusiți vor concerta, cavalerii se vor duela, iar domnițele îi vor aplauda.

Báthory Fest 2023 – Cultură, istorie și educație europeană, finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Cetățeni, Egalitate, Drepturi şi Valori, Angajarea și participarea cetățenilor: Înfrățirea orașelor, Număr Proiect: 101091232-CERV-2022-CITIZENS-TOWN își propune să reunească în Cetatea Șimleu specialiști în cercetarea istoriei europene, de la Báthory până în zilele noastre, să răspundă provocărilor moderne și să aducă în fața publicului actori specializați în reconstituire istorică.

Trupe renumite de muzică: Bosquito, Bere Gratis, Crimson Haze vor încânta publicul în serile lungi de vară. Carava TIFF va proiecta filme în premieră, iar atmosfera va fi încinsă de spectacole de foc, salve de tun și efecte pirotehnice inedite.

Delegațiile din orașele înfrățite din Polonia și Ungaria, parteneri în proiect, își antrenează participanții pentru competițiile sportive și gastronomice. Cei mai abili și iscusiți dintre ei vor fi recompensați.

Pregătiți-vă pentru Festivalul Verii – Báthory Fest 2023, Șimleu Silvaniei, Vineri 30 iunie – Duminică 2 iulie.