„Biblioteca este un serviciu public necesar exercitării democrației. Ea trebuie să asigure egalitatea accesului la lectură și la sursele documentare pentru a permite independența intelectuală a fiecărui individ și pentru a contribui la progresul social.” – Carta Bibliotecilor
Al doilea oraș ca mărime al județului Sălaj, Șimleu Silvaniei a cunoscut de-a lungul veacurilor o dezvoltare economică- socială specifică localităților transilvănene, cu oameni așezați, harnici, ospitalieri și cu dragoste de știință și cultură. Este cunoscut faptul că a pulsat o efervescentă viață spirituală, rod al conviețuirii pașnice prin noianul anilor a românilor, maghiarilor, evreilor și altor neamuri așezate la poalele Măgurii care și-au găsit aici și loc și casă.
Șimleul s-a validat prin timp ca fiind o capitală spirituală a acestei zone a Țării Silvaniei, ea polarizând toate forțele intelectuale ale vremii. Fapt firesc, în acest proces cartea trebuie să fie prezentată ca un liant între toți factorii care au concurat la complexul proces al formării omului ca individ pus în slujba propășirii neamului său, a ridicării nivelului și orizontului său de cunoaștere, factori primordiali ai progresului și civilizației. După cum este și firesc, primele tipărituri au apărut pe lângă biserici și grație strădaniilor clericilor. Încă din primii ani de funcționare a Vicariatului Silvaniei, una dintre problemele cele mai importante a fost înzestrarea bisericilor, școlilor și accesul maselor la lumina cărților. Cu pioasă recunoștință amintim truda unor oameni de suflet : Gheorghe Abram, Isidor Alpini și în mod deosebit ilustrul Alexandru Șterca Șuluțiu , vicarul Șimleului care pune bazele primei biblioteci în orașul nostru. În semn de mare prețuire pentru neobosita lui lucrare, Biblioteca Orășenească Șimleu Silvaniei poartă astăzi, ca o recunoaștere peste timp, numele acestui patron spiritual.
Primul director al Bibliotecii Orășenești Șimleu a fost domnul Varga Ștefan, urmat de domnul Brem Carol, doamna Șandor Viorica, profesorul Cornel Boca și din anul 1971 până în anul 2012 profesorul Dumitru Corbeanu , apoi doamna profesoară Felicia Man, domnul Dorel Cherecheș și doamna Elena Mocan.
Din echipa de bibliotecari care au pus fiecare câte un pic din sufletul lor și și-au lăsat amprenta printre rafturile bibliotecii au făcut parte de-a lungul anilor oameni minunați și dăruiți acestei profesii : Șmalțig Ana, Necșa Pușcaș Maria, Burda Sofia, Vida Ana, Veress Maria, Riderer Berta,Breban Mircea, Maghiar Emilia Ungvari Florica, Deleanu Rozalia,Berki Maria, Bartuș Maria, Marușca Marta, Ardelean Florica, Pascu Paraschiva, Vlasă Mara, Pop Mihaela, Szabo Mihaela, Vetișan Laura, Marușca Viorica, Pop Dorina, Deac Eugenia, Costălaș Alin.
Despre marele și eruditul cărturar , care și-a legat numele și de modesta noastră urbe putem spune că a fost un deschizător de drum și ctitor al învățământului, culturii și vieții sociale șimleuane și sălăjene.
Episcopul Alexandru Şterca Şuluţiu
S-a născut la Abrud, azi în judeţul Alba, în anul 1794, din părinţi nobili. A studiat în Abrud, Alba Iulia şi Seminarul teologic din Blaj. După căsătorie şi hirotonire a fost numit preot capelan la Bistra, în care calitate a rămas văduv. Funcţionând în continuare la Bistra, a fost promovat paroh şi protopop, de unde a fost transferat ca paroh în Şimleu şi vicar foraneu al Silvaniei. Din această calitate a fost ales episcop la Blaj şi întâiul mitropolit după restaurarea Mitropoliei româneşti a Transilvaniei. A fost instalat mitropolit cu mare solemnitate, la 28 octombrie 1855, prin Pronunţiul Apostolic din Viena, Michele Viale Prela. La solemnitate a participat şi guvernatorul Transilvaniei, prinţul Schwarzenberg. Capitulul eparhial, înfiinţat sub episcopul Ioan Bob cu 7 canonici, a fost ridicat în 1854 la rangul de capitul mitropolitan, fiind completat până la 10, cu încă 3 canonici.
Mitropolitul Alexandru Şterca-Şuluţiu a fost un bun organizator, administrator, gospodar şi, în acelaşi timp, un om de cultură. Sub păstorirea sa s-a cumpărat domeniul bazilian de la Bucerdea Grânoasă. A lăsat ca fundaţii domeniile sale de la Cenade, Şpring şi Vidrasău, „pentru văduvele preoţilor, pentru studenţi şi alte scopuri culturale, visând înfiinţarea unei universităţi româneşti. A lucrat şi luptat mult pentru drepturile politice ale românilor”. A fost un distins orator. Au rămas de la el mai multe lucrări în manuscris. A fost distins cu mai multe titluri, ordine şi medalii ale vremii.
S-a stins din viaţă la 7 septembrie 1867. Este înmormântat lângă biserica parohială din Blaj.
Una dintre cele mai importante familii nobiliare româneşti din Transilvania, familia Şterca-Şuluţiu, a influenţat decisiv istoria românilor ardeleni. Din păcate, reprezentanţii acestei familii de frunte sunt azi uitaţi. Şi asta deşi fostul ofiţer imperial Ioan Şterca-Şuluţiu a fost, practic, şeful de stat major al lui Avram Iancu şi a contribuit fundamental la organizarea militară a oastei de moţi care a luptat neînvinsă în Revoluţia de la 1848-1849, iar mitropolitul Alexandru Şterca-Şuluţiu a fost, după opinia multor istorici, mai important pentru istoria naţională decât contemporanul şi tovarăşul său de luptă Andei Şaguna.
Primul mitropolit al Blajului
Cea mai importantă figură din această dinastie de nobili români a fost cea a lui Alexandru Şterca – Şuluţiu, fratele cel mare. Născut în Abrud, în 1794, în familia Şterca-Şuluţiu de Cărpiniş, el s-a pregătit pentru a deveni preot greco-catolic, după ce s-a căsătorit cu descendenta altei familii nobiliare româneşti din Munţii Apuseni, Ana Aron de Bistra. Alexandru Şterca-Şuluţiu a fost mai întâi capelan, apoi protopop de Bistra, iar în cele din urmă a devenit vicar foraneu de Şimleul Silvaniei, însă a rămas văduv la doi ani de la căsătorie. În timpul Revoluţiei de la 1848-1849, el a refuzat oferta guvernului maghiar de a fi numit episcop, în schimbul renunţării la lupta naţională. În anul 1850, el a fost ales episcop, apoi a fost hirotonit în anul 1851. În anul 1853 a obţinut restabilirea Mitropoliei românilor ardeleni. Vaticanul a acceptat scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de sub tutela Arhiepiscopiei de Strigoniu şi autonomia bisericească a românilor uniţi ardeleni. Alexandru Şterca-Şuluţiu a reorganizat Biserica Română Unită cu Roma, care cuprindea acum Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul în Blaj, Eparhia de Oradea, Eparhia de Gherla şi Eparhia de Lugoj. Actul prin care el a fost numit arhiepiscop şi mitropolit, adică bula papală prin care era înălţat la aceste ranguri, menţiona naţiunea română. Este vorba de primul act cu efecte în dreptul internaţional în care este menţionat acest termen, în contextul în care încă mai existau state europene care refuzau să recunoască oficial comunitatea naţională a românilor din Transilvania, Valahia şi Moldova. Astfel, cu şase ani înainte de Unirea lui Alexandru Ioan Cuza, Vaticanul recunoştea expres existenţa naţiunii române. Alexandru Şterca-Şuluţiu a finanţat activitatea multor şcoli şi a organizaţiilor culturale ale românilor ardeleni, cu veniturile obţinute din domeniile familiei sale, precum şi din profiturile obţinute din minele de aur din Munţii Apuseni pe care le moştenise. Mulţi istorici consideră că meritele sale au fost mai mari decât cele ale contemporanului şi tovarăşului său de luptă Andrei Şaguna, episcopul ortodox de Sibiu, cel care avea să obţină, un deceniu şi jumătate mai târziu, scoaterea românilor ardeleni din structura ecleziastică a Bisericii Ortodoxe, condusă de patriarhii sârbi din Karlowitz, şi restaurarea mitropoliei ortodoxe româneşti din Transilvania. Aceşti istorici îi reproşau lui Andrei Şaguna răpirea şi arestarea Doamnei Moţilor, Ecaterina Varga, precum şi opoziţia sa faţă de folosirea literelor latine şi faţă de înfiinţarea unei universităţi româneşti în Transilvania. Dumitru Suciu, de exemplu, scrie că propunerea lui Alexandru Şterca-Şuluţiu ca cele două biserici româneşti din Transilvania să susţină o singură universitate a fost respinsă de Andrei Şaguna, deoarece se temea că, astfel, Biserica Greco-Catolică ar putea să îi atragă pe tinerii studenţi ortodocşi. În schimb, nimeni nu contestă meritele extraordinare ale lui Andrei Şaguna în apărarea românilor ortodocşi, precum şi activitatea sa în cadrul Astra.
