Biserica Ortodoxă ’’Sfinții Împărați Constantin și Elena’’

Biserica a fost construită pe un teren primit prin reforma agrară, iar fundamentul a fost turnat în anii 1925-1926 pe vremea preotului iconom stavrofor Alexandru Baiesan și al epitropului Ilie Ranga de profesie cofetar, ambii fiind și primii ctitori ai lăcașului de cult. Alături de cei doi au mai contribuit substanţial pentru ridicarea bisericii încă șapte persoane venite din Oltenia, dornice să aibă propria biserică ortodoxă pentru închinare.

Fondurile pentru ridicarea bisericii au provenit în mare de la aceste noua familii. Lipsa banilor a stagnat lucrarea de ridicare pâna în anul 1930 iar finalizarea a fost terminată în următorii trei ani.

Zidurile bisericii sunt din cărămidă, iar primul iconostas a fost sculptat de către meșterul Ioan Pop din Șimleul Silvaniei. În anul 1957 are loc târnosirea bisericii, făcută de către PS Valerian Zaharia al Oradiei.

Urmatoarele lucrări de retencuire și reparaţiile acoperișului cu tablă zincată survin după mai bine de douazeci de ani, mai precis în anul 1978, în timpul preoţilor Victor Taut și Victor Ciupea.

Primul gard temeinic din fier și fundaţie din beton este gata în anul 1983. Între anii 1987 – 1994, slujbele se făceau de către toţi preoţii din oraș prin rotaţie: Protopopul Victor Taut, Preotul Gheorghe Ţurcaș si Preotul Vasile Parau.

Mozaicul cu hramul bisericii realizat pe frontou a fost început în anul 1991 și terminat în anul 1992 de către meșterul Alexandru Cont. Pictura din interior este făcuta pe un fond albastru în tehnica fresco între ani 1992-1995, de către doi pictori-Dimitrie Banica și Gheorghe Bondoc.

Directorul SC Simex SA Cristian Bilt donează împreuna cu familia ușa bisericii, sculptata cu însemnele creștinești: pâinea, strugurii și spicele de grâu iar pentru interior doneaza două tetrapoade sculptate cu scene biblice, ce vor fi suportul a doua icoane valoroase.
Exteriorul bisericii capătă înfățișare nouă în anul 1996, când este zugrăvit în terasit iar la intrare este construit un portal de lemn.

Episcopul Dr. Ioan Mihaltan al Oradiei resfinteste biserica dupa mai multe lucrari în a șasea duminică dupa Paști la data de 1 iunie 1997. Conform hrisovului s-au cheltuit 50.000.000 lei pentru înfrumusețarea și reparațiile lăcașului de cult. Întreaga sumă a fost adunată din daniile a 420 de familii ortodoxe. Slujba de slujire a fost una impresionantă, slujirea fiind făcută de către 26 de preoți în frunte cu Episcopul Ioan.

Biserica ’’Sfinții Împărați Constantin și Elena’’ din Șimleul Silvaniei a dus spre săvârșire mai multe servicii religioase importante: 993 de boteze, anul record fiind 1990 cu 83 de boteze pentru ca în anul 2011 numărul copiilor încreștinați să scadă la 11. La acestea se mai adaugă 458 de cununii și 550 de înmormântări.

Adresa: Str. Pescărușului, Șimleu Silvaniei, județul Sălaj
Telefon: +40 724 387 611